MAUY WOWIE

Poate promisesem să scriu numai despre filmele care mi-au atras într-un anumit mod atenția, dar nu am putut rezista tentației de a publica prima bucată de „literatură” pe care am reușit să o scriu cap-coadă. Astfel, am  conturat pe foaie  povestea lui Mauy Wowie un câine vagabond care își trăiește zilele în cartier.

I. 

Simt ceva că se mișcă în vârful cozii, mă pișcă. Ochii îi am grei, nu-i pot deschide. Clipesc o dată. Printr-o scurtă mișcare deschid gura și cuprind capătul cozii. Rod. Nu reușesc să prind ce mă deranja. O las baltă. Simt ceva că mă sâcâie pe gât. Tușesc. Scuip. Sânge. Îmi reiau locul, încovoidu-mi corpul. Să mai pitbull-puppy-black-and-white-kate-sumnersdorm puțin. În cap mi se rotesc imagini. Strada. Tomberoane. Un canal. Cad. Tresar dintr-o dată, toate oasle simt cum îmi zvâcnesc. Deschid ochii, un miros puternic de rahat îmi trece prin nări. Un om deasupra unui tomberon răscolea înăuntru, nu știa că deja mai fuseseră trei înaintea lui, chiar dacă de abia se crăpase de ziuă. Oricum n-aveam cum să i-o zic. Stau nemișcat ca să nu mă observe. Închid ochii din nou și las căldura să-mi dogorească corpul. Îmi alină durerea.

 De obicei lăsau noaptea geamurile deschise când simțeau și ei zăpușeala. Le adulmecam mirosul care se schimba și atunci știam că le e și lor cald. Stropi de apă li se prelingeau pe corp. Mie-mi curgeau doar balele din gură. La ei se vedea transpirația pe toata pielea aia albă lipsită de blană. Iar putoarea lor era mai tare atunci. Începusem să-i cunosc și după asta, nu numai după voce. La ea mirosul era mai dulce ca și sosul din pachețelele cu carne pe care mi le dădea să le mănânc. La el duhnea mai mult a bere și a ceapă. Dimineața îmi plăcea să stau cu botul printre cutele pe care le făcea pânza pusă în geam la orice bătaie a vântului. Simțeam cum adierea lui îmi răcorea fiecare por al pielii. Nu mi-era neapărat cald, dar puteam să adulmec mai bine ceea ce se întâmplase peste noapte pe teritoriul meu. Apoi mă trânteam pe gresia din locul unde mâncam de obicei. Era rece și stăteam acolo ore în șir. Deși credeau că trândăvesc mai tot timpul, eram atent la orice zgomot și mișcare. Din când în când îi auzeam cum fluieră pe gură și tresăream crezând că mă cheamă. Când mă duceam, el stătea cu burta în sus și ochii închiși. Atunci îmi dădeam seama că au și ei momente de trândăvie ca și mine. Când sunetul se auzea mai tare, ea îl striga pe nume. N-o auzea de fiecare dată și îl mai lovea cu câte-un picior. Stăteam și mă uitam la ei ore în șir. La început nu-i deranja, apoi mă goneau afară din cameră. Dar nu puteam pleca de lângă ușă, deoarece se întâmpla ceva acolo și nu știam ce. Auzeam pe rând: gâfâieli, scârțâieli, apoi un fel schelălăit de femelă. După aceea liniște. Ieșeau amândoi râzând. Ea puțea de parcă mâncase numai pește, el nu așa tare. Apoi îmi dădeau de mâncare. De obicei ea se ocupa cu asta, el mă scotea la plimbare. Apa o aveam mereu curată. Acum când mi-e sete trebuie să caut balta potrivită. Aveam în casa lor un loc în care apa curgea în voie. Un fel de minune cerească. Uneori aveam ghinionul să găsesc vasul acoperit cu un capac. Deseori capacul era ridicat când ieșea masculul de-acolo. Iar când intram după el, mereu mă izbea un miros greu. Dar apa acolo nu se termina niciodată. Mereu proaspătă și rece.

 Aș mai dori să dorm puțin, dar mi-e cam foame. Dau să mă întind. Picioarele din spate le simt amorțite. Mă ridic pe cele din față, apoi mă scutur. Locul ăsta e mai ferit. Stau pe cartoane. Dorm pe cartoane. Cartoanele sunt de la niște oameni. Nu mai vin în locul ăsta. Au trăit mai întâi în blocuri. Apoi în scări de blocuri. După blocuri. Pe străzi. Sub străzi. Eu măcar am rămas pe drumuri. Balconul de deasupra mea îmi ține de ploaie, iar gunoiul e sursă sigură de mâncare. Acum când mi-e foame, mănânc orice ca să nu-mi mai fie. Nu mai fac nazuri. Trebuie să găsesc ceva. Înainte copiii îmi mai aruncau oase. Acum copiii nu mai sunt. Trebuie să-mi marchez teritoriul. Fiecare are partea lui. Dau să răcâi cu ghearele ca să fiu sigur că nimeni nu se instalează aici până mă întorc.

 Pe stradă nici țipenie de om. Motoarele care mă speriau înainte nu se aud. E încă ora lor de odihnă. Trec strada fără nicio frică. Pe partea aceea a străzii e o croitorie. Acolo locuiește Nuța. O femelă bătrână care miroase a urină când iese să-mi dea resturile care rămân de la cățeaua ei. O lupoaică bătrână care a stat numai în casă. Nu înțelege mersul lucrurilor din stradă. Odată am prins-o și am adulmecat-o pe la spate. N-a stat. Nu se încurcă cu vagabonzi. Miros locul unde îmi pune de obicei mâncarea. Nimic. Merg mai departe. Încerc la alimentara din colț. Mă duc la ieșirea din spate. Adulmec în jur: asfalt, mucegai, urină, scrum. Mă uit în sus și văd un os zburând prin fața mea. Îl prind cu colții din săritură. E crud. Mă duc lângă un zid și încep să-l rod. Trag cu dinții de pielea groasă care abia se desprinde de os. Îl rod la un capăt, apoi la celălalt. Din când în când mă uit în jur să fiu sigur că nu e altcineva în preajmă să mi-l ia. După ce mă satur îmi ling botul. Apoi burta. Mă miros sub coadă. Apoi ling. Mă scutur. Iau osul în gură și mă întorc la culcușul meu.

 Pe stradă simt miros de fum de la mașinile care încep să circule. Reușesc să traversez. Merg pe lângă niște boscheți. Din când în când pe acolo mai găsesc aruncată pâine îmbibată în miros de lapte și carne. Carnea: nu pot să-i confund mirosul a sânge proaspăt. Adulmec: rahat, vomă. Da, aici! Pun osul deoparte. Încep să sap alert cu picioarele din față. Înhaț osul între dinți ca să-l arunc în gaură. Apoi cu picioarele din spate am dat pământul ca să astup gaura. Bătătoresc puțin cu labele și plec. Stomacul nu mă mai rodea așa. Mă reîntorc la locul meu, pe cartoanele ude de la rouă. Întâi miros locul, mă învârt de trei ori încerc și apoi mă trântesc jos. Pleoapele mi se închid ușor și adorm.

(To be continued)

(sursa photo: http://fineartamerica.com/art/drawings/pitbull/all)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s